Regele Rock 'n' Roll-ului - Elvis Presley

Începutul carierei muzicale

După absolvirea liceului, munceşte în diferite fabrici din oraş, iar în 1953 înregistrează primul demo la Memphis Recording Service (mai târziu cunoscut sub numele de Sun Studio) contra sumei de patru dolari. Acesta conţine piesele My Happiness (Bucuria mea) şi That's When Your Heartaches Begin (Atunci încep durerile tale de inimă) şi este făcut cadou mamei sale. La începutul anului 1954 înregistrează un al doilea demo la acelaşi studio, iar în vară la sugestia patronului - Marion Keisker - înregistrează o serie de cinci single-uri printre care şi celebrul That's All Right alături de Scotty Moore (chitară) şi Bill Black (bas). Alături de aceştia obţine contracte în mici cluburi din Sud continuând totodată să lucreze şi la Crown Electric. După ce este respins la preselecţia pentru Grand Ole Opry fiind îndrumat de organizatori să se întoarcă la slujba sa de conducător de camioane, i se oferă un contract pe un an de zile pentru a cânta în fiecare săptămână în cadrul programului Louisiana Hayride realizat de KWKH Radio, principalul concurent al Grand Ole Opry. Aici îl întâlneşte pe Colonel Tom Parker, promotor şi manager cu care în 1955 va semna un contract.

În noiembrie 1955, Elvis semnează cu RCA Records, Colonel Parker negociind vânzarea tuturor înregistrărilor făcute la Sun Studio de către interpret contra imensei (în acele vremuri) sume de 40.000 de dolari plus un bonus de 5.000 de dolari pentru Presley. Cele cinci single-uri au fost relansate de către RCA, Elvis devenind cel mai mediatizat nou interpret din industria muzicală. Pe 10 ianuarie 1956, Elvis participa la o sesiune de înregistrări în studioul RCA din Nashville alături de grupul back in vocals Jordanaires, unde printre alte piese va înregistra şi Heartbreak Hotel. Single-ul Heartbreak Hotel / I Was The One este promovat de RCA şi a fost vândut în peste 300.000 de exemplare numai în primele trei săptămâni, fiind şi primul single al lui Elvis ce va înregistra vânzări de peste un milion de exemplare, aducându-i interpretului primul disc de aur.

Faimă
 
Elvis Presley în 1957

28 ianuarie 1956 este momentul primei sale apariţii într-o emisiune de televiziune Stage Show la CBS. Tot în acest an îi apare şi primul album intitulat Elvis Presley, care a ajuns foarte repede pe prima poziţie în Billboard 200 şi a rămas acolo timp de zece săptămâni. Semnează un contract pe şapte ani cu Paramount Pictures, apare la The Steve Allen Show la NBC unde cântă Hound Dog, continuă să concerteze în toată America, lansează single după single şi semnează un contract pentru o serie de trei apariţii la Ed Sullivan Show contra sumei record, în acel moment, de 50.000 de dolari. Pe 26 septembrie este proclamată Ziua Elvis Presley în oraşul natal Tupelo, iar la mijlocul lui noiembrie are loc premiera primului său film - Love Me Tender. Pelicula are un succes imens, iar Elvis primeşte recenzii favorabile din partea criticilor. A fost un an extraordinar pentru copilul minune al Americii, vânzările de pe urma numelui lui Elvis ajungând la un total de 22 de milioane de dolari, nemaivorbind de avântul pe care cariera sa l-a luat atât din punct de vedere muzical cât şi actoricesc.

Începutul anului 1957 îl găseşte lucrând la al doilea său film - Loving You. În martie cumpără Graceland, atât pentru el cât şi pentru familia sa, iar în mai începe lucrul la filmul Jailhouse Rock. Totodată cântă pentru prima data în Canada şi Hawaii, filmează King Creole la începutul anului 1958, apoi este recrutat în armata Statelor Unite pentru satisfacerea stagiului militar.

Pe 14 august 1958, Gladys Presley moare de hepatită, la doar 46 de ani. Elvis rămâne profund îndurerat. În noiembrie 1959 o cunoaşte pe Priscilla Ann Beaulieu, fată vitregă a căpitanului Joseph Beaulieu, ce tocmai fusese transferat din Texas la Weisenbadem Air Force Base unde Elvis fusese repartizat. Aceasta, în vârstă de 14 ani şi jumătate îi va deveni mai târziu soţie. La începutul lui martie 1960 este lăsat la vatră şi începe să lucreze la noul album întitulat Elvis is Back (Elvis s-a întors). începe filmările la GI Blues iar mai târziu la Flaming Star şi Wild in the Country.

mportanţă şi evenimente postmortem

Timp de 22 de ani, Regele Rock-and-Roll-ului s-a pus în slujba muzicii şi a celor din jurul său. 31 de filme şi 2 documentare, 64 de albume de studio sau live, 149 de single-uri şi nenumărate concerte; acestea sunt doar câteva din cifrele ce pot caracteriză o carieră fantastică, din care puţine realizări lipsesc. Poate doar un turneu în Europa, Asia sau Australia dar până la urmă şi acestea au fost realizate: în 1997, cu ajutorul tehnologiei s-a pus în scena un concert extraordinar numit Elvis in Concert '97 în Memphis la Mid-South Colloseum. Elvis a fost acompaniat de peste 30 dintre foştii săi colegi de turnee împreuna cu Orchestra Simfonica din Memphis. Ulterior, în 1999 a avut loc un turneu şi în Europa.

Sute de discuri de aur sau platină primite pentru numărul record de discuri vândute (peste un miliard), 14 nominalizări la premiile Grammy, dintre care trei câştigate (pentru albumul How Great Thou Art - 1967, albumul He Touched Me - 1972 şi pentru înregistrarea live a cântecului How Great Thou Art - 1974), premiul pentru întreaga carieră decernat la vârsta de numai 36 de ani sau primirea din partea United States Junior Chamber of Commerce în 1971 a titlului de Unul dintre cei zece cei mai merituoşi tineri ai naţiunii sunt numai câteva din onorurile pe care le-a primit Elvis Presley.

Postmortem, în 1984 i s-a decernat de către Blues Fundation din Memphis premiul W.C. Handy pentru păstrarea în viaţă a blues-ului în muzica sa. În 1986 a fost în primul grup de cântăreţi ce a intrat în Rock-and-Roll Hall of Fame, iar în 1998 a fost introdus în Country Music Hall of Fame. În 2001, odată cu intrarea sa în Gospel Music Hall of Fame, Presley a devenit singurul interpret membru al tuturor celor trei anuale. În 1992, Serviciul Poştal American a anunţat că imaginea lui Elvis va apărea pe un timbru poştal comemorativ. Acesta a fost lansat pe 8 ianuarie 1993 şi îl înfăţişează pe Regele Rock-and-Roll-ului în postura tânărului cântăreţ de la mijlocul anilor 1950.

În final, dar nu şi în ultimul rând, se poate vorbi despre ceea ce este mai puţin cunoscut vis-a-vis de omul Elvis. Este ştiut faptul că acesta avea obiceiul de a dărui Cadillac-uri, bani şi bijuterii, de multe ori sub impulsul momentului. Ceea ce este mai puţin ştiut este faptul că pe lângă concertele de caritate pe care le dădea periodic, mai avea obiceiul de a-i întreţine pe cei din jurul lui: prieteni, familie, chiar şi oameni străini, plătindu-le facturile şi datoriile, spitalizările, cumpărându-le case sau întreţinându-le familiile. Mulţi ani de zile acesta a dăruit mai mult de o mie de dolari pe an fiecăruia dintre chitariştii ce locuiau în Memphis, iar activitatea caritabilă a acestuia continuă şi în zilele noastre prin intermediul Elvis Presley Charitable Foundation.

sursa articolului

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven (16 decembrie 1770, Bonn - 26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranziţie între perioadele clasică şi romantică ale muzicii. El a lăsat posterităţii opere nemuritoare, printre care:
9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
5 concerte pentru pian şi orchestră (remarcabile al 4-lea şi al 5-lea Imperialul)
Un concert pentru vioară şi orchestră
Missa solemnis
32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Clar de lună, a 23-a Appassionata)
Sonate pentru vioară şi pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
16 cvartete pentru coarde
Opera Fidelio



Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă şi al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referinţă, ca fiind data de naştere a lui Beethoven deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.


Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreţ de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecţii de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaşte dotarea muzicală excepţională a tânărului Beethoven şi, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia probabil câteva lecţii cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza înbolnăvirii şi morţii mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curţii şi cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-şi îmbogăţească cunoştinţele muzicale cu operele aflate în circulaţie în acel timp. În această perioadă compune o Cantată cu ocazia morţii împăratului Iosif al II-lea.

În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu şi al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reuşeşte să câştige favorurile aristocraţiei vieneze prin concerte private, cu care ocazie capătă faima de virtuos pianist şi de compozitor. Graţie acestor relaţii şi a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziţii, Beethoven reuşeşte să dobândească o independenţă, pe care şi-a dorit-o cândva şi Mozart.

În martie 1795 apare pentru prima dată în faţa publicului vienez executând primul său concert pentru pian şi orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin şi Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune şi prima lui simfonie, în Do-major. În acelaşi timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuşi, tocmai în aceşti ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârşite ale stilului clasic de maturitate, ca cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară şi orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") şi a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziţii se observă deosebirile faţă de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar şi operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.

Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversaţii", în care aceştia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creaţia artistică, în 1819 compune "Variaţiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian şi cvartetele de coarde, în sfârşit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiţie a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluţionar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăşi familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănţuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu faţa la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga şi îşi agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu faţa la public, putând astfel să-şi trăiască triumful.

Tot mai bolnav, fiind ţintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat şi reîngropat in Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Vien

Evoluţia stilului muzical

Producţia muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradiţional ca o punte între Clasicism şi Romantism şi se poate împărţi în trei perioade:
Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compoziţiile din tinereţe de la Bonn şi primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn şi Mozart, şi desăvârşesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compoziţiile similare ale lui Mozart.
A doua perioadă (1807-1812), aşa zisul "ciclu eroic", cuprinde compoziţii ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian şi orchestră nr.4 şi 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice şi noutăţile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi.
A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compoziţiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie şi puternică individualitate, eliberate de convenţiile tradiţionale. În muzica instrumentală introduce recitative şi arii, în fugi, variaţiuni şi elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a şi Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradiţional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru solişti vocali şi cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea


Moştenirea artistică

Importanţa lui Beethoven se referă şi la transformarea rolului compozitorului în societate. De la artizanul în serviciul Bisericii sau aristocraţiei, el devine un artist care creează dintr-o necesitate interioară şi nu la comandă. Influenţa lui asupra compozitorilor ce l-au urmat a fost enormă. Admirat de Franz Schubert, Felix Mendelsohn-Bartoldy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner şi Arnold Schönberg ca întemeietor al unei ere noi în muzică, este considerat până astăzi ca figură cardinală în evoluţia muzicii tuturor timpurilor, recunoscut şi în limbajul şi tehnica muzicii contemporane.El a format era unei noi generatii de muzică.


SURSA