Nikola Tesla

Nikola Tesla (n. 10 iulie 1856, satul Smiljan, în apropiere de Gospić, Croaţia, pe atunci Graniţa Militară Croată - d. 7 ianuarie 1943, New York) a fost un inventator, fizician, inginer mecanic şi inginer electrician american de origine sârbă. Unele surse afirmă că ar fi fost de origine istro-română. Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol 19 şi începutului de secol 20. Invenţiile, precum şi munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoştinţelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazate, sistemele de distribuţie a puterii şi motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluţie Industrială.
Una dintre cele mai importante invenţii ale sale este generatorul de curent alternativ, contribuind de asemenea la construirea hidrocenteralei de lângă Cascada Niagara.

În Statele Unite ale Americii, faima lui Tesla rivalizează în istorie şi cultură populară cu cea a altui mare inventator Thomas Edison. După demonstraţia sa de transmisie de semnale fără fir în anul 1893 şi după ce a câştigat în "Războiul Curenţilor", dovedind avantajele transmisiei la distanţă a curentului alternativ, în comparaţie cu curentul continuu, al cărui adept era Edison, el a fost recunoscut ca cel mai mare inginer electrician al Americii. O mare parte din munca sa de început a pus bazele ingineriei electrice moderne, iar descoperirile sale ştiinţifice sunt de o importanţă colosală. Cum niciodată nu s-a priceput la administrarea veniturilor proprii, Tesla a murit sărac şi uitat la vârsta de 86 de ani. În ultimii ani de viată, Tesla era privit ca un om de ştiinţă nebun remarcându-se prin declaraţii bizare despre posibile dezvoltări ştiinţifice.

Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizaţia modernă oriunde este folosită electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism şi inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, ştiinţa calculatoarelor, fizicii nucleare şi fizicii teoretice. Tesla considera cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către ştiinţă drept cea mai nobilă metodă de îmbunătăţire a condiţiei umane cu ajutorul principiilor ştiinţei şi progresului industrial şi una care să fie compatibilă cu natura. Totuşi, o parte din munca sa a fost ultilizată într-un mod mai puţin ortodox şi într-un mod controversat, pentru a susţine pseudo teorii ştinţifice, teorii despre OZN-uri şi ocultism-ul New Age.

[SURSA]

Pitagora

Pitagora (c. 580 î.Hr. - c.500 î.Hr.) a fost un filozof şi matematician grec, originar din insula Samos, întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realităţi teoria numerelor şi a armoniei. A fost şi conducătorul partidului aristocratic din Crotone (sudul Italiei). Scrierile sale nu s-au păstrat. Tradiţia îi atribuie descoperirea teoremei geometrice şi a tablei de înmulţire, care îi poartă numele. Ideile şi descoperirile lui nu pot fi deosebite cu certitudine de cele ale discipolilor apropiaţi.

Pitagora a fost un mare educator şi învăţător al spiritului grecesc şi se spune că a fost şi un atlet puternic, aşa cum stătea bine atunci poeţilor, filosofilor (de exemplu, Platon însuşi) şi comandanţilor militari etc.

Pitagora era ionian, originar din insula Samos, dar a emigrat la Crotone, în Italia de sud, unde a întemeiat şcoala ce-i poartă numele, cea dintîi şcoală italică a Greciei antice.

Pitagora pare să nu fi scris nimic. Doctrina filosofică a pitagorismului ne este totuşi destul de bine cunoscută din lucrările lui Aristotel şi Sextus Empiricus, precum şi din lucrări ale pitagoricienilor de mai tîrziu. Totuşi, nu se poate stabili cu precizie ce aparţine lui Pitagora şi ce au adăugat pitagoricienii ulteriori. Celebrele texte "pitagoriciene" Versurile de aur ale lui Pitagora şi Legile morale şi politice ale lui Pitagora, existente şi în traduceri româneşti, aparţin unei epoci ulterioare.

Prezentarea filosofiei lui Pitagora

Ideea filosofică principală a pitagorismului este că numerele reprezintă esenţa lucrurilor, iar universul este un sistem ordonat şi armonios de numere şi raporturi numerice.

Aristotel ne spune că în concepţia pitagoreică „numărul constituie substanţa tuturor lucrurilor” (Metafizica, 987a) şi că „lucrurile constau din imitaţia numerelor” (ibid., 987b), adică numărul este un fel de paradigmă a cărei imitaţie sînt lucrurile.

Monada

Punctul de plecare al teoriei pitagoriciene despre principiul numeric al lumii este unitatea sau monada (he monas). Monada este principiu, esenţă a lucrurilor, deoarece orice lucru este unu (este o unitate). În acest sens, Unitatea nu este număr, ci generatoare a numerelor.

Proprietăţile fundamentale ale numărului fiind paritatea şi imparitatea, Unitatea le conţine în sine pe amîndouă. Ceea ce e impar este considerat limitat, finit, iar ceea ce e par este considerat nelimitat, infinit. Argumentul este că, reprezentînd numerele prin puncte dispuse în plan, seria numerelor nepereche generează un pătrat, considerat figură perfectă şi finită, iar seria numerelor pereche un dreptunghi, socotit figură imperfectă şi nedefinită.

Din unitate se nasc numerele şi, din ele, lucrurile; de aceea, unitatea mai este numită „mama lucrurilor”.

Doimea nedefinită

Al doilea principiu cosmologic este doimea sau diada nedeterminată (duas aoristos). Ea este nedeterminată fiindcă are o natură pură, deci nelimitată, nedefinită. Nici ea nu este număr, ci principiu al numerelor.

Din aceste două principii, monada şi doimea nedefinită, iau naştere numerele. Monada, ca principiu activ, introduce determinarea în duas aoristos şi asfel apare numărul doi. Celelalte numere se nasc prin adăugarea succesivă a unităţii.

Generarea numerelor

În acest fel, mişcarea unităţii creează toate numerele, pînă se ajunge la 10, care este suma primelor patru numere (1+2+3+4=10). Din acest motiv numărul zece este numit tetradă sau tetraktys (forţă eficientă), deoarece funcţionează ca bază şi odată cu el reîncepe numărătoarea prin adăugarea succesivă a unităţii. Astfel, numărul zece este considerat numărul perfect, iar membrii ordinului pitagoreic jurau pe acest număr.

Asfel iau naştere numerele.

Generarea universului sensibil (a lucrurilor)

Monada este asociată punctului, diada corespunde liniei, triada semnifică suprafaţa, iar tetrada corpul geometric (spaţialitatea). Spaţialitatea este e modelul matematic al corpului sensibil dar şi condiţia de posibilitate a corporalităţii. În acest moment, pitagoricienii gândesc condiţia de posibilitate (raţională) ca şi o cauză suficientă pentru corpuri. Distincţia simplă între sterea schemata ("figuri spaţiale") şi aistheta schemata ("figuri corporale") reprezintă un argument conform căruia spaţialitatea precede, condiţionează şi asigură apariţia corporalităţii.

Aceste idei vor fi împărtăşite şi de Platon, conform mărturiei lui Aristotel, care informează că magistrul său ar fi susţinut, la un moment dat, teoria despre eidos-arithmós, idei–numere, teorie care îşi are probabil originea în doctrina pitagoreiciană despre numărul ideal, arithmós eidētikos. În această privinţă, Aristotel pare să se refere la învăţătura nescrisă a lui Platon, agrapha dogmata.


Armonia universală

Graţie lui Pitagora şi pitagoricienilor filosofia greacă îşi consolidează ideea de Kosmos şi armonie. Determinarea numerică armonioasă este esenţială pentru înţelegerea unor fenomene universale diverse.

Teoria despre muzică

Sunetele muzicale sunt explicate de pitagoricieni tot prin teoria armoniei numerice. Astfel, diferenţele dintre sunete le apar ca raporturi numerice, sunetele muzicale fiind astfel determinabile matematic. Pitagora stabileşte raporturi numerice pentru principalele acorduri: octava 1:2, cvinta 2:3, cvarta 3:4.

Cosmologia

Numerele au o funcţie explicativă şi pentru corpurile cereşti. Tot Aristotel este cel care relatează că pitagoricienii considerau că zece fiind numărul perfect, corpurile cereşti trebuie să fie tot zece la număr. Dat fiind că numai nouă sînt vizibile, ei inventează un al zecelea, pe care-l numesc Antihton (Contrapămînt).

Cele zece corpuri cereşti, gândite a avea formă sferică, sînt următoarele: Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Soarele, Luna, Pământul, Calea lactee (stelele fixe) şi Contrapământul.

În centrul universului se află o masă de foc, iar Pămîntul se mişcă în cerc în jurul focului central (care nu este identic cu soarele ci mai degrabă funcţionează ca un termen denumit Sufletul universului).

Datorită acestei idei despre rotiriea pământului, heliocentrismul copernican a fost adesea prezentat în epoca Renaşterii ca o revenire la pitagorism.

Muzica sferelor

Cele zece sfere emit sunete, ca orice corp aflat în mişcare. Fiecare sferă produce un sunet diferit, conform mărimii şi vitezei sale de mişcare. În acest fel ia naştere un sunet armonic produs de sferele în mişcare, muzica sferelor. Noi nu percepem distinct această muzică pentru că trăim în ea şi o auzim tot timpul. Mişcarea sferelor cereşti este exprimabilă prin raporturi numerice necesare.

Teoria despre suflet

Sub înrâurire orfică, pitagoricienii profesau credinţa în natura distinctă a sufletului faţă de acea a trupului. Pitagora credea că sufletul este pur şi nevinovat, dar se află închis în trup ca într-un mormânt.

Pitagoreicii au înceract explicaţii numerice inclusiv în concepţia despre suflet. Sufletul este definit ca acordul sau armonia dintre diferitelor sale facultăţi, această armonie fiind la rândul ei exprimabilă numeric.

Etica

În etică se consideră că există zece virtuţi, în acord cu numărul perfect. Fiecărei virtuţi i se asociază cîte un număr.

Pitagorismul este un mod de viaţă, întemeiat pe principii riguroase cu privire la hrană, îmbrăcăminte, conduita în intimitate şi în viaţa publică, pe care grecii îl priveau cu un respect profund.

[SURSA]

Thomas Alva Edison

Thomas Alva Edison (n.11 februarie 1847- d.18 octombrie 1931) a fost un important inventator şi om de afaceri american a sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX. A fost cunoscut şi ca "Magicianul din Menlo Park", fiind şi cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor ştiinţifice (1903 brevete). Este un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenţii în domeniul electricităţii (becul cu filament), telefoniei, al sistemului de transmisie multipla a telegramelor, înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) şi cinematografiei - kinetoscopul.

În lumea industriei introduce noţiunea de producţie de serie.

Pentru meritele sale, Academia Americană de Arte şi Ştiinţă îi acordă în anul 1895 "Premiul Rumford" pentru activitatea din domeniul electricităţii şi în anul 1915 "Medalia Franklin" pentru contribuţia sa pentru binele umanităţii.

Edison s-a născut în Milan, Ohio, Statele Unite ale Americii şi şi-a petrecut copilăria în Michigan. A fost parţial surd din adolescenţă, ceea ce nu l-a împiedicat să devină operator de telegraf în anii 1860. Primele invenţii ale lui au fost legate de telegraf. În adolescenţa sa, Edison a lucrat şi în alte domenii, vânzând mâncare şi bomboane călătorilor din trenuri. Primul său brevet de invenţie a fost obţinut pentru maşina electromagnatică de înregistrat voturi în 28 octombrie 1868.
Invenţii

Inventează şi experimentează în 1872 sistemul telegrafic duplex prin care se transmit simultan, pe acelaşi fir, două telegrame în sensuri contrare.

În anul 1877 inventeaza fonograful, primul aparat de înregistrat sunete şi totodată de redarea lor.






În anul 1878 perfecţionează telefonul lui Alexander Graham Bell (amplifică vocea cu ajutorul curenţilor de inducţie) şi, folosind microfonul inventat de Hughes, brevetează telefonul cu bobină de inducţie şi microfon cu cărbune, căruia îi adaugă apoi soneria electrică de apel.
În anul 1879 inventează becul cu incandescenţă. iar în anul 1880 realizează prima distribuţie de energie electrică instalând o centrală electrică pe pachebotul transatlantic "Columbia", prima navă iluminată electric.

În anul 1880 propune un proiect pentru folosirea tracţiunii electrice pe calea ferată.

În ziua de 4 septembrie 1882 la New York, Thomas Alva Edison punea în funcţiune prima centrală electrică care alimentează clădirile unui oraş.

În anul 1883 descoperă efectul care îi poartă numele, efectul Edison, care se referă la emisia de electroni de către metalele încălzite, cunoscut ca fenomenul de emisie termoelectrică. Descoperă acest fenomen întâmplător: introducând într-un bec cu incandescenţă o mică placă metalică observă că un galvanometru din circuit indică trecerea unui curent electric dacă placa era legată la polul pozitiv al sursei de alimentare şi rămanea la zero dacă placa era legată la polul negativ al sursei de alimentare. Nu i-a acordat vreo importanţă pe moment, dar la notat totuşi. Fenomenul a fost studiat şi dezvoltat ulterior de fizicianul John Ambrose Fleming, punându-se astfel bazele electronicii .

În anul 1892 inventeză un aparat de luat vederi pentru obiecte sau oameni în mişcare, care folosea o bandă de celuloid de 35 mm cu perforaţii pe margine. Primele încercari, efectuate în laborator, au fost executate cu ritmul de 15 imagini pe secundă, care pe moment nu au dat rezultate satisfăcătoare.

În anul 1894 inventează kinetoscopul, primul aparat care putea reda imagini în mişcare, cu o frecvenţă de 46 de imagini pe secundă, dar acest aparat nu permitea decât vizionarea filmului decât de o singură persoană. Aparatul folosea benzi de film perforate pe margini, unde imaginile luminate prin transparenţă puteau fi urmărite printr-o lentilă. Primul "spectacol" public a avut loc într-o sală de pe Broadway, după care aparatul a fost construit în serie şi comercializat.

În anul 1912 realizează un prototip de cinematograf sonor, combinând cinematograful propriu-zis cu fonograful. Rezultatele au fost mai mult spectaculoase decât satisfăcătoare.

În anul 1914 perfecţionează acumulatorul alcalin cu plăci de fier şi de nichel introduse în soluţie apoasă de hidroxid de potasiu sau de sodiu ca electrolit, inventat de germanul Jungner în 1901.
Controverse asupra personalităţii sale

Deşi a avut destule invenţii proprii, Edison nu s-a sfiit să îşi atribuie fără scrupule rezultatele muncii altora, două exemple fiind concrete în acest sens:
Sârbul Nicolae Teslea (Nikola Tesla). În 1885, transatlanticului "Oregon" i se defectase generatorul de curent electric Edison. Trebuia să plece la timp, altfel întârzierea le-ar fi adus armatorilor mari pagube. Firma lui Edison îl însărcinează pe Teslea să repare scurt-circuitul generatorului, defectul fiind în spirele înfăşurării bobinei de excitaţie şi o remediază, rebobinând-o în circa 20 de ore. Edison îi promisese un premiu de 50.000 dolari dacă defecţiunea este îndepărtată în timp util plecării vasului la data prenotată. Nava pleacă la timp, dar promisiunea premiului se transformă în explicaţii: fusese o glumă. Nici alte gratificaţii promise, de exemplu pentru perfecţionarea generatoarelor şi motoarelor electrice Edison în 24 de variante, înzestrate cu un regulator şi un nou tip de întrerupător, nu i se acordă. Edificat asupra conduitei lui Edison, Teslea va lucra de acum înainte pe cont propriu şi va realiza definitivarea sistemului sau original, bazat pe curenţi alternativi polifazaţi. Trecerea timpului îi dă dreptate lui Teslea în competiţia sa cu Edison şi treptat, teza sa privind curentul alternativ se impune. [...]
Edison şi Teslea au fost propuşi împreună să împartă premiul Nobel pentru fizică pe anul 1915, ca unii ce-şi închinaseră viaţa pentru descoperiri şi realizări tehnice utile omenirii. Teslea a refuzat premiul, din cauza animozităţilor din trecut. Dar era în anul 1916, şi premiul pe acel an nu a mai fost acordat, din cauza războiului mondial..." (Formula As)
Francezul Georges Méliès. În 1902, după ce a terminat filmul "Le voyage dans la lune", Méliès a intenţionat să-şi vândă filmul în S.U.A., ceea ce i-ar fi adus profituri uriaşe. Însă tehnicienii lui Thomas Alva Edison, furând o copie originală, făcuseră deja copii pentru difuzare a acestui film. A fost proiectat în toată America în reţeaua de săli de cinematograf ale lui Edison la câteva săptămâni de la lansare. Edison a făcut o avere de pe urma furtului acestui film Méliès şi datorită lipsei unei legi privind dreptul de autor. Lipsa acestei legi a dus şi la falimentarea producătorului care nu şi-a putut recupera investiţia.
De altfel, există o serie de invenţii şi idei de-ale angajaţilor săi pe care Edison a avut grijă să şi le însuşească. (Robert Conot - "Thomas A. Edison: A Streak of Luck").


Sursa

Albert Einstein

Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm — d. 18 aprilie 1955, Princeton) a fost fizician german, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat în 1940, profersor universitar la Berlin şi Princeton, a formulat teoria relativităţii restrânse şi a relativităţii generalizate, laureat al Premiului Nobel pentru fizică pe anul 1921.



Viaţa

Albert Einstein şi-a petrecut tinereţea la München, unde familia sa deţinea un mic atelier de produse electrice. A început să vorbească abia la vârsta de 3 ani, dar încă de mic copil a arătat interes pentru natură precum şi abilitate în a înţelege concepte matematice dificile. La vârsta de 12 ani a învăţat geometria euclidiană. Einstein ura plictiseala şi lipsa de imaginaţie din şcoala de la München.

Când eşecurile repetate ale afacerilor familiei au dus la părăsirea Germaniei cu destinaţia Milano, Italia, Einstein a rămas la München până la sfârşitul anului şcolar. După ce a petrecut un an cu părinţii în Milano, s-a hotărât să-şi creeze singur drumul în viaţă şi s-a înscris la liceul cantonal din Aarau, Elveţia, după care, în 1896, a intrat la Politehnica din Zürich. Lui nu îi plăceau metodele de instruire de aici, lipsea des de la ore şi folosea acest timp pentru a studia singur fizica şi pentru a cânta la vioară. A trecut totuşi examenele şi a absolvit Politehnica în 1900, studiind notiţele unui coleg. Profesorii nu aveau o părere foarte bună despre el şi nu i-au recomandat nici continuarea studiilor. În acelaşi an a căpătat cetăţenia elveţiană.

Timp de 2 ani Einstein a lucrat ca tutor şi profesor. În 1902 a fost angajat ca examinator la Institutul Elveţian de Patentare de la Berna. În 1903 s-a căsătorit cu Mileva Marić, care îi fusese colegă la politehnică. Au avut doi fii, dar în cele din urma au divorţat. Einstein s-a recăsătorit mai târziu cu o verişoară, Elsa Loewenthal.

În anul 1905, Einstein a publicat dintr-o lovitură rezultatele mai multor studii teoretice, care l-au făcut deodată cunoscut şi care aveau să revoluţioneze fizica. Primul şi cel mai important studiu cuprinde prima expunere completă a teoriei relativităţii restrânse, în care demonstrează că teoretic nu este posibil să se decidă dacă două evenimente care se petrec în locuri diferite, au loc în acelaşi moment sau nu. Altă lucrare, asupra efectului fotoelectric, conţine ipoteza revoluţionară asupra naturii luminii. Einstein afirmă că, în anumite circumstanţe determinate, radiaţia electromagnetică are o natură corpusculară (materială), sugerând că energia transportată de fiecare particulă a razei luminoase, denumită foton, ar fi proporţională cu frecvenţa acelei radiaţii. De fapt, primul care a demonstrat teoretic că radiatia electromagnetica este emisa în cantităţi precis determinate (cuante) a fost Max Planck care, în anul 1900, a descris matematic aşa-numita radiaţie a corpului negru. Această ipoteză avea să fie confirmată experimental zece ani mai târziu de către Robert Andrews Millikan. Într-un alt studiu asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare, expune modalitatea interacţiunii între radiaţie şi materie şi caracteristicile fenomenelor fizice observate în sistemele de mişcare browniană a moleculelor. Sesizând asemănarea dintre curbarea traiectoriei unui obiect aflat într-un sistem de referinţă care se mişcă uniform accelerat şi curbarea traiectoriei unui obiect lansat în câmpul gravitaţional, Einstein trage concluzia că fasciculele luminoase se curbează când se propagă în vecinătatea unui corp ceresc cu masă foarte mare, de unde reprezentarea mai greu de înţeles, cum că spaţiul însuşi ar fi curb. În 1916 publică memoriul privitor la bazele teoriei relativităţii generalizate, rod al zece ani de studiu. Această lucrare se înscrie în linia demonstraţiilor sale ale geometrizării fizicii. În anul 1919, dupa o eclipsă totală de Soare ale carei fotografii au fost analizate de un colectiv condus de Sir Arthur Edington, s-a putut măsura curbarea razelor de lumina in câmpul gravitaţional al Soarelui,rezultatele obţinute fiind în deplină concordanţă cu prezicerile teoretice. Celebră este ecuaţia care exprimă cantitatea enormă de energie ascunsă într-un corp: E=mc2, cantitatea de energie (E) este egală cu produsul între masă (m) şi pătratul vitezei luminii (c). Această cantitate imensă de energie poate fi eliberată atât în procesul de fisiune cât şi în cel de fuziune nucleară, procese care stau la baza funcţionării bombei atomice.

După ce în 1905 a obţinut titlul de Doctor în Fizică la Universitatea din Zürich, în urma unei dizertaţii privind determinarea dimensiunilor moleculare, este numit în 1909 profesor de Fizică teoretică la aceiaşi universitate. În 1914, fizicianul german Max Planck îl aduce la Berlin, unde Einstein preia conducerea unei secţii de cercetare în cadrul Academiei Prusiene dstein (Nobel).png|thumb|left||Fotografia de la Premiul Nobel din 1921]] După 1919 meritele lui Einstein au fost recunoscute pe plan mondial. A primit numeroase premii şi distincţii de la diferite societăţi de fizică de pe intreg globul, printre care şi Premiul Nobel pentru fizică în 1921, pentru explicarea efectului fotoelectric (deci nu pentru teoria relativităţii). Vizitele sale în orice parte a Terrei au devenit evenimente naţionale; fotografii şi reporterii îl urmăreau peste tot. Deşi regreta pierderea sferei sale intime, Einstein şi-a folosit renumele pentru a-şi propaga propriile sale vederi politice şi sociale.

Cele două mişcări sociale care au fost pe deplin susţinute de el au fost pacifismul şi sionismul. În timpul Primului Război Mondial Einstein a fost unul din numeroşii academicieni germani care au condamnat public implicarea Germaniei în război. După război, el şi-a continuat suportul public pentru ţelurile pacifiste şi sioniste, şi a fost ţinta unor numeroase atacuri din partea unor grupări antisemite şi extremiste din Germania. Chiar şi teoriile sale ştiinţifice au fost ridiculizate în public, pe nedrept, inclusiv Teoria relativităţii ca fiind "negermane".

Când Hitler a venit la putere in Germania în 1933, se afla în vizită în SUA .Einstein s-a decis imediat să emigreze în Statele Unite. A primit o funcţie la Institute for Advanced Study, în Princeton, New Jersey. Continuându-şi activitatea în favoarea sionismului, Einstein a renunţat la poziţia sa pacifistă în faţa imensei ameninţări la adresa umanităţii venită din partea regimului nazist din Germania.

În 1939 Einstein a contribuit împreună cu alţi numeroşi fizicieni la scrisoarea către preşedintele Americii Franklin Delano Roosevelt, insistând asupra necesităţii fabricării bombei atomice, întrucât exista posibilitatea ca şi guvernul german să urmeze această cale. Scrisoarea, care purta numai semnătura lui Einstein, a ajutat la grăbirea eforturilor pentru obţinerea bombei atomice în Statele Unite, dar Einstein nu a avut nici un rol direct sau personal în fabricarea acesteia.

După război, Einstein s-a angajat pentru cauza dezarmării internaţionale şi a unei guvernări mondiale. A continuat suportul său activ pentru sionism, dar a refuzat oferta facută de către conducătorii Israelului de a deveni preşedinte. În Statele Unite, la sfârşitul anilor 1940 şi începutul anilor 1950, a susţinut ideea de a face orice sacrificiu necesar pentru a conserva libertatea politică alături de alţi intelectuali.

Einstein a murit la Princeton, la 18 aprilie 1955.

În Germania, anul 2005 a fost decretat "Anul Einstein": se împlinesc 100 de ani de la lansarea teoriei relativităţii precum şi 50 de ani de la moarte. În acest an sunt prevăzute o serie de manifestări ştiinţifice şi de popularizare a teoriilor sale.

Este foarte important de ştiut despre Einstein că nu a fost niciodată de acord cu mecanica cuantică. A purtat discuţii aprinse cu marele fizician Niels Bohr în legătură cu principiul de nedeterminare şi s-a stins din viaţă fără să accepte metoda acestei teorii.



Sursa

Marie Curie

Maria Skłodowska-Curie, cunoscută şi ca Marie Curie, după numele său francez (n. 7 noiembrie 1867, Varşovia; d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franţa) a fost o savantă poloneză stabilită în Franţa, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost prima femeie care a primit un premiu Nobel şi singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii ştiinţifice diferite (fizică şi chimie). A introdus în fizică termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivităţii naturale şi al aplicaţiilor acestora în medicină. A fost soţia unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, şi mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepţia fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toţi descendenţii săi vor urma cariere ştiinţifice.





Biografie

Se naşte la Varşovia, aflată la acea vreme sub stăpânirea Rusiei ţariste, într-o familie de profesori, care îi insuflă de timpuriu dragostea pentru învăţătură. Îşi pierde în copilărie o soră, decedată de tifos exantematic, şi mama, decedată în 1878 de tuberculoză. Se refugiază în studiu, unde obţine rezultate maxime, absolvind cursurile secundare în 1883, cu medalia de aur. Din cauza dificultăţilor financiare şi pentru a îşi susţine sora mai mare, care studia medicina în Franţa, lucrează o vreme ca guvernantă a unor copii din familii înstărite. Ulterior, în 1891, pentru că în Rusia ţaristă femeile nu erau admise la universitate, se mută la Paris, unde studiază la Sorbona, devenind licenţiată în fizică (în 1893) şi în matematică (în 1894). În 1894 îl cunoaşte pe fizicianul Pierre Curie, cu care se va căsători pe 26 iulie 1895. Vor avea două fiice, Irène (n.1897) şi Ève (n.1904). Începe cercetări în domeniul radioactivităţii, la care se va alătura curând şi soţul său, descoperind împreună noi elemente radioactive: poloniul şi radiul. Pentru aceste cercetări primesc amâmdoi Premiul Nobel pentru Fizică în 1903, împreună cu Henri Becquerel. După tragica moarte a lui Pierre Curie, accidentat mortal de o trăsură în 1906, Maria Curie continuă singură cercetările. În 1911 i se decernează Premiul Nobel pentru Chimie.


Sursa