El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic şi a romanului fantastic.
Apreciat de critica literară, Gérard Gengembre, G. Vannier, cât şi de filozofi ca Alain, Albert Béguin el a fost privit ca fiind un vizionar de către Albert Béguin .
Datorită complexităţii operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea perioadă, cât şi de cea de astăzi, ca aparţinând unei categori deja existente, aparte.
El a creat un adevărat monument, "Comedia umană" (în franceză Comédie humaine), ciclu în a cărui componenţă intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane şi eseuri) şi 48 lucrări neterminate. Ideea continuităţii dintr-o lucrare în alta, a uninii, a apărut pentru prima dată în 1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul Scènes de la vie privée.
Primii paşi în literatură
Datorită insuficienţei banilor, tânărul Balzac s-a văzut în ipostaza de a se abţine de la multele plăceri ale tinereţii. Cu toate acestea, trăind într-o mansardă închiriată, ducându-şi traiul de pe o zi pe alta, a gusta plăcerile începuturilor meseriei sale. Într-o scrisoare adresată surorii sale Laure, el spunea: „Focul s-a aprins pe strada Lesdiguieres nr. 9, în capul unui biet flăcău, iar pompierii nu l-au putut stinge. A fost pus de o femeie pe care el n-o cunoaşte: se zice că locuieşte la Patru Naţiuni, la capătul podului Artelor; se numeşte Gloria.”
Aici are şansa de a citi şi admira „romanele populare” ale unor scriitori ca Pigault-Lebrun, Ducray-Duminil, Pixérécourt, ajungând totodată să le invidieze autorii pentru câştigurile aduse de acestea. Balzac era într-o perioadă de acumulare; la finalul celor doi ani de proba nu reuşeşte să termine decât o operă Cromwell, o tragedie în cinci acte, în versuri. Alte opere Cromwell vor mai da la lumină şi Mérimée şi Victor Hugo, dar, după el.
Se întoarce la Villeparisis, în casa părintească unde citeşte opera sa. Efectele lecturării au fost dramatice, familia considerând că tânărul Balzac nu are talent. Un fost profesor al Şcolii politehnice, prieten de familie, prezent în acea seară îl dojeneşte: „Fă orice, numai literatură nu!”
Familia îi interzice întoarcerea la Paris, datorită slăbiciunii lui, efectele vieţii austere, a mizeriei şi a sărăciei îşi spun cuvântul. Tânărul Balzac se reface rapid în confortabila casă părintească şi nu mai are decât un singur gând: să devină independent.
În perioada petrecută la Villeparisis se îndrăgosteşte de Laure de Berny (pagina în franceză pentrufr:Laure_de_Berny, pagina conţine şi portretul ei), o femeie la 45 de ani, venită împreună cu soţul şi cei nouă copii la Villeparisis pe întreaga durată a verii. Deşi situaţia doamnei de Berny o constrânge, tânărul Balzac ajunge prin perseverenţa declaraţiilor să şi-o facă amantă.
Doamna de Berny a fost, poate, singura femeie ce l-a iubit cu adevărat. Balzac a avut încredere în ea, iar ea, i-a călăuzit paşii spre lumea şi gloria către care aspira. Până la ruperea relaţiei, odată cu împlinirea vârstei de 55 de ani a doameni Berny, ea a avut rolul de a îi ghida munca, citea manuscrisele şi adnota simplu: „prost” sau „frază de refăcut”.
Balzac îşi crează relaţii printre tinerii scriitori ai Parisului: Le Poitevin de l’Egreville, Horace Raison, Etienne Arago; este presupusă lansarea unor „romane populare” în colaborare cu aceştia sub pseudonim. În 1823 Balzac publica romane comerciale, cu pseudonimul Horace de Saint-Aubin, cum ar fi: Ultima zână sau Noua lampă fermecată.
În 1824 publica – semnat cu acelaşi pseudonim Horace de Saint-Aubin – Anette şi criminalul, şi o nouă ediţie din Vicarul din Ardeni, un nou roman Wan-Chlore al cărui subiect, rivalitatea dintre o mamă despotică şi fiica sa, va deveni substanţa multora dintre „scenele” sale. După cum va afirma mai târziu sora lui, Balzac scrie în acei ani de început peste patruzeci de lucrări, care însă, nu aduc câştigurile mult visate.
Avid de bani, Balzac se lansează în afaceri. Planurile sale nu sunt rele, un realist putând face avere speculând ideile respective: o editură menită să tipărească în condiţii excepţionale, folosind toate inovaţiile moderne din tehnica grafică, operele marilor clasici francezi. În asociere cu librarul Urbain Canel tipăreşte o ediţie completă din opera lui Moliere şi una din cea a lui La Fontaine, ediţii ce l-au costat aproximativ 10 000 de franci, dar din care nu se vând, într-un an, din pricina sabotajului iniţiat de concurenţă decât douăzeci de exemplare. Pentru a-şi zdrobi concurenţa Balzac cumpără o imprimerie pe str. Maris-Saint-Germain (azi str. Visconti) nr. 17, şi îl angajează pe Barbier, fost maistru tipograf să se ocupe de partea tehnică.
Activul întreprinderii lui Balzac marchează 67 000 de franci, iar pasivul 113 000. Nu se descurajează, ia un alt asociat, Laurent, şi mai cumpără şi o turnătorie de litere. Dar, comenzile nădăjduite nu sosesc, clienţii existenţi plătesc greu, creditul încetează şi falimentul e iminent. Datoriile lui Balzac ating în acel moment suma de 90 000 de fraci, suma, acoperită parţial de mama lui, care îi oferă 45 000 de franci, -sărăcind pentru tot restul vieţii, fiind nevoită la bătrâneţe să se întreţină din pensia acordată de nora sa de 3000 de franci - , restul de 45 000 de franci urmând a fi acoperit de doamna de Berny, care pentru a face rost de bani îşi girează aproape toate bunurile.
Astfel Balzac datora acum suma de 90 000 de franci, la care trebuia să se plătească o dobândă anuală de 6000, fără a pune în calcul cei 3000 de franci necesari strictei sale existenţe.
După ruinarea viselor de afaceri, singura soluţie care-i rămâne lui Balzac este scrisul. Pleacă în Bretania la un vechi prieten de familie, generalul baron de Pommereul. În casa călduroasei gazde el scrie prima carte semnată H. Balzac: Le dernier chouan ou la Bretagne en 1800, carte ce va apărea mai apoi în patru volume un an mai târziu în 1828.
La 18 iunie 1829 moare bătrânul Balzac. În vila de la Bouleauniere a doameni de Berny, Honore scrie La paix du menage (Pacea căsniciei). În octombrie, în satul, şi poate şi la castelul Maffliers al unei noi susţinătoare ducesa d’Abrantes, scrie povestirea Gloire et malheur (Glorie şi nefericire). Se întoarce la Paris unde scrie Le bal de Sceaux ou Le Pair de France, al cărui subtitlu a fost suprimat mai târziu. Publica Physiologie du mariage ou Meditation de philosophie eclectique sur le bonheur et le malheur conjual. Gloria începe să se schiţeze, deşi, pe ultimele sale lucrări nu încasase decât 1000 de franci.
mai multe informatii click aici
Primii ani
