Che Guevara

Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (n. 14 iunie 1928 – d. 9 octombrie 1967) mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che a fost un revoluţionar de stânga, lider al regimului comunist cubanez şi insurgent sud-american.




Tinereţea
S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în localitatea Rosario del Fe, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere. La vârsta de doi ani se îmbolnăveşte de astm. Cu toate acestea, în 1942, la liceu, joacă rugby în echipa şcolii. Reformat din cauza bolii, se ambiţionează să ajungă doctor. În anul 1948 se înscrie la Facultatea de Medicină din Buenos Aires. În decembrie 1951 începe o călătorie prin America Latină. În ianuarie 1952 ajunge în Chile, unde descoperă mizeria în care trăiau minerii din nordul ţării. Merge mai departe, în Peru, în Amazonia, în Columbia, în Venezuela. Revine acasă complet schimbat. Descoperise marile inegalităţi din America Latină, tragica viaţă a indienilor, aroganţa militarilor.

După ce îşi ia diploma în medicină (12 iunie 1953) pleacă din nou: Bolivia, Peru, Ecuador, Guatemala. La 27 iunie 1954, preşedintele cade victimă unui puci militar.

Rămâne în Guatemala până în septembrie 1954, apoi pleacă în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlneşte pe Fidel Castro. În această perioadă e supranumit Che. În cadrul antrenamentelor care au precedat debarcarea în Cuba, Che a practicat karate şi alpinism, escaladând vârful Iztaccihuatl, care măsura peste 5.000 de metri.

Cuba
Pentru meritele sale, Castro îi dă lui Guevara gradul de Il Comandante, cel mai înalt din cadrul gherilei, şi îi conferă, la 29 de ani, Steaua José Martí, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră. Această imagine a revoluţionarului cu beretă şi stea va deveni celebră în lumea întreagă, datorită fotografului cubanez Alberto Korda, autorul acesteia.

După cucerirea puterii, la 9 ianuarie 1959, primeşte cetăţenia cubaneză, printr-o lege specială.

Che Guevara devine în 1959 comandatul închisorii Cabana. Timp de sase luni, între 2 ianuarie şi 12 iunie 1959 au fost executaţi acolo cel puţin 156 de prizonieri, în majoritate politici. Documentele vremii, inclusiv declaraţii confidentiale facute de Guevara, sugerează chiar câteva mii de victime.

La 26 noiembrie 1959 e numit director al Băncii Centrale a Cubei, iar mai târziu devine ministrul industriilor. Activ în reorientarea economiei cubaneze pe modelul centralizat sovietic. Se împrieteneşte cu Jean-Paul Sartre şi cu Simone de Beauvoir, participă in primăvara lui 1960, la un miting de protest împotriva aruncării în aer a unei nave franceze care transporta arme.

Sovieticii
Trimis de Castro prin lume, Guevara pledează pentru radicalism total în lupta împotriva imperialismului yankeu. El lansează faimosul îndemn antiamerican: "Să creăm noi Vietnamuri!". În 24 februarie 1965, la Alger, ţine un discurs care va deranja enorm Moscova. Ţările socialiste sunt atacate violent, pentru că sacrifică lumea a treia pe altarul intereselor lor egoiste. URSS-ul este ţinta principală iar Castro primeşte reproşuri de la Kremlin. La întoarcerea în Cuba, după discuţii între Castro şi Guevara, Che nu mai apare în public. Pleacă în Africa, în Congo împotriva lui Mobutu. Înainte de a pleca în Congo, îi lasă o scrisoare lui Castro, rugându-l s-o dea publicităţii, după moartea sa. Fidel însă, dă citirii scrisorii la televiziunea cubaneză în 3 octombrie 1965, în timp ce-i stă alături, soţia lui Che, Adelaida March. Aventura din Congo se sfârşeşte dezastruos. În decembrie 1965, părăseşte Africa. Slabit, cu crize de astm, bolnav de paludism şi dizenterie, se întoarce în Cuba, de unde plănuieşte o nouă aventură, de data asta în Bolivia.

Bolivia
Aventura în Bolivia se anunţa sinucigaşă. Aici, armata era bine antrenată iar Partidul Comunist Bolivian nu intenţiona să-l ajute. În noiembrie 1966, Che ajunge în capitala boliviană, după ce a trecut prin Praga, Moscova, Paris. Se îndreaptă spre regiunea forestieră Nancahuazu, pentru a forma o şcoală de gherilă. Lipsit de sprijinul localnicilor, înconjurat de nişte novici, la 8 octombrie 1967, grupul lui Che este capturat. Che Guevara este executat o zi mai târziu, la 9 octombrie 1967.


Cărţile lui Che Guevara
Los viajes sudamericanos
(Călătoriile sud-americane)
Pasajes de la Guerra Revolucionaria
(Momente din lupta revoluţionară)
Guerra de Guerillas
(Războiul de gherilă)
Guerra de Guerillas: Un metodo
(Războiul de gherilă: o metodă)
El socialismo y el hombre en Cuba
(Socialismul şi omul în Cuba)
Diario de Bolivia
(Jurnalul bolivian)


Sursa





No comments: