Grigori Rasputin


Grigori Efimovici Rasputin (în limba rusă Григо́рий Ефи́мович Распу́тин) (10 ianuarie 1869 – 16 decembrie (stil vechi)/29 decembrie (stil nou) 1916) a fost un mistic rus care a avut o mare influenţă asupra familiei ultimului ţar al dinastiei Romanov. Rasputin a jucat un rol foarte important în viaţa ţarului Nicolae al II-lea, a ţarinei Alexandra şi a unicului lor fiu, ţareviciul Alexei, care era suferind de hemofilie.

Rasputin a fost denumit şi Călugărul nebun, în ciuda faptului că el nu a fost niciodată călugărit şi nu a ţinut niciodată secret faptul că era căsătorit. Este posibil să fi fost stareţ al congregaţiei religioase nerecunoscute oficial a hlîstilor şi despre el se credea că este vindecător care folosea puterea credinţei. El este unul dintre cele mai controversarte personalităţi ale secolului al XX-lea, deşi, în zilele noastre, Rasputin este văzut de cei mai mulţi istorici ca un ţap ispăşitor. El a jucat un rol minor, dar spectaculos, în prăbuşirea dinastiei Romanov.

Data de naştere a lui Rasputin nu este cunoscută cu certitudine, cea mai des amintită fiind cea de 10 ianuarie 1869. Datele avansate de mulţi cercetători şi de numeroşii lui biografi sunt cuprinse între anii 1863 şi 1873.







Asasinarea şi legendele care o înconjoară

Legendele cu privire la asasinarea lui Rasputin sunt poate mai bizare decât cele despre viaţa sa neobişnuită. Odată ce au decis că influenţa lui Rasputin asupra ţarinei îl făca prea primejdios pentru Imperiu, un grup de nobili l-au momit pe acesta în palatul conducătorului complotiştilor, Prinţul Felix Iusupov. Aici, Rasputin a fost ospătat cu prăjituri şi cu vin în care fusese pusă o anumită cantitate de cianură. Conform poveştilor spuse după moartea sa, Raputin nu a fost afectat de otravă, (cantitatea de cianură folosită fiind suficientă pentru uciderea a şase persoane). Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, Iusupov s-a dus după un revolver, cu care l-a împuşcat pe Rasputin în piept, acesta din urmă căzând la pământ. După o jumătate de oră, când Iusupov a revenit să verifice cadavrul, (sau după alte versiuni, când a venit să-şi ia haina din cameră), Rasputin a sărit în picioare şi l-a atacat pe prinţ, care a fugit să-şi anunţe prietenii despre incident.

Rasputin s-a repezit împleticit către poarta palatului, amenintând că-i va denunţa ţarinei pe toţi conspiratorii. Un alt glonţ l-a nimerit pe fugar, care s-a prăbuşit în zăpadă. Conspiratorii l-au lovit cu bâtele, după care l-au aruncat în râul Neva, uitându-se la el cum se scufunda, satisfăcuţi că, până la urma, "Inamicul Statului" era mort.

După trei zile, trupul lui Rasputin – otrăvit, împuşcat de două ori şi bătut – a fost pescuit din râu şi autopsiat. Cauza morţii a fost stabilită că a fost înecul. Braţele lui au fost găsite în poziţie verticală, ca şi cum ar fi încercat să se elibereze de legăturile cu care fusese imobilizat.


sursawikipedia.org

No comments: