Marie Curie

Maria Skłodowska-Curie, cunoscută şi ca Marie Curie, după numele său francez (n. 7 noiembrie 1867, Varşovia; d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franţa) a fost o savantă poloneză stabilită în Franţa, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost prima femeie care a primit un premiu Nobel şi singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii ştiinţifice diferite (fizică şi chimie). A introdus în fizică termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivităţii naturale şi al aplicaţiilor acestora în medicină. A fost soţia unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, şi mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepţia fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toţi descendenţii săi vor urma cariere ştiinţifice.





Biografie

Se naşte la Varşovia, aflată la acea vreme sub stăpânirea Rusiei ţariste, într-o familie de profesori, care îi insuflă de timpuriu dragostea pentru învăţătură. Îşi pierde în copilărie o soră, decedată de tifos exantematic, şi mama, decedată în 1878 de tuberculoză. Se refugiază în studiu, unde obţine rezultate maxime, absolvind cursurile secundare în 1883, cu medalia de aur. Din cauza dificultăţilor financiare şi pentru a îşi susţine sora mai mare, care studia medicina în Franţa, lucrează o vreme ca guvernantă a unor copii din familii înstărite. Ulterior, în 1891, pentru că în Rusia ţaristă femeile nu erau admise la universitate, se mută la Paris, unde studiază la Sorbona, devenind licenţiată în fizică (în 1893) şi în matematică (în 1894). În 1894 îl cunoaşte pe fizicianul Pierre Curie, cu care se va căsători pe 26 iulie 1895. Vor avea două fiice, Irène (n.1897) şi Ève (n.1904). Începe cercetări în domeniul radioactivităţii, la care se va alătura curând şi soţul său, descoperind împreună noi elemente radioactive: poloniul şi radiul. Pentru aceste cercetări primesc amâmdoi Premiul Nobel pentru Fizică în 1903, împreună cu Henri Becquerel. După tragica moarte a lui Pierre Curie, accidentat mortal de o trăsură în 1906, Maria Curie continuă singură cercetările. În 1911 i se decernează Premiul Nobel pentru Chimie.


Sursa

Mahatma Gandhi

Mahatma Gandhi (*2 octombrie 1869, Porbandar/Kathiawar - †30 ianuarie 1948, New Delhi) cu adevăratul său nume Mohandas Karamchand Gandhi (Hindi: मोहनदास करमचंद गांधी), părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă neviolente. Numele de "Mahatma" (în sanscrită înseamnă "marele suflet") i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore.

 





Gandhi provenea dintr-o familie indiană din pătura superioară a societăţii, aparţinând castei neguţătorilor, Vaishya. Tatăl lui, Mohandas Kaba Gandhi, a fost prim-ministru în Kathiawar în statul Vankaver. După frecventarea colegiului "Samaldas" din Bhavnagar, studiază dreptul la universităţile din Ahmadabad şi Londra şi practică pentru scurt timp avocatura în Bombay. Din anul 1890 devine vegetarian. În 1893 pleacă în Africa de Sud, în funcţie de consilier juridic al unei firme comerciale indiene, unde va rămâne timp de 21 de ani. Aici este confruntat cu o realitate teribilă, mii de imigranţi indieni sunt victime ale segregaţiei rasiale, ceea ce îl determină să se angajeze în lupta împotriva dominaţiei britanice.




Gandhi luptă pentru recunoaşterea drepturilor compatrioţilor săi şi, începând din anul 1906, lansează la nivel de masă metoda de revoltă bazată pe rezistenţă paşnică, denumită Satyagraha, o formă de refuz radical al oricărei colaborări cu autorităţile britanice. Guvernul sudafrican admite, în cele din urmă, adoptarea unor reforme în favoarea muncitorilor indieni: anularea unora din regulile discriminatorii, recunoaşterea drepturilor civile pentru imigranţi şi validitatea căsătoriilor religioase.

În 1915 Gandhi se întoarce în India, unde fermenta deja nemulţumirea populaţiei autohtone împotriva dominaţiei britanice, în special împotriva unei noi legi agrare, care prevedea confiscarea pământului ţăranilor în caz de recoltă proastă sau necultivare. Gandhi devine lider al Partidului Congresului, care avea în program eliberarea Indiei de sub colonialismul britanic.

În 1919 declanşează prima mare campanie satyagraha de nesupunere civilă, care prevedea boicotul mărfurilor englezeşti şi refuzul plăţii impozitelor. Gandhi este arestat şi, după un proces, este condamnat la câteva luni de închisoare. Abia eliberat, îşi continuă activitatea, este din nou arestat, apoi, pus în libertate, participă la Conferinţa din Londra (1926) asupra problemei indiene, cerând independenţa ţării sale. În anul 1930 se iniţiază o largă campanie de rezistenţă, având ca obiectiv abrogarea impozitului pe sare şi boicotarea textilelor provenite din Marea Britanie. Autorităţile engleze îl arestează împreună cu soţia sa şi cu alţi 50.000 de militanţi indieni. În închisoare, reacţionează cu lungi greve ale foamei, care se repetă şi în viitor, devenite legendare.

La începutul celui de-al doilea război mondial, Gandhi cheamă populaţia să nu susţină Marea Britanie, dacă aceasta nu garantează independenţa Indiei. Guvernul englez reacţionează cu arestarea lui, împreună cu alţi 60.000 de oponenţi, şi nu este eliberat decât după doi an de detenţie. Părăsiţi India, această declaraţie din 1942 sfârşeşte prin a cristaliza rezistenţa în jurul lui: considerat un fel de sfânt şi un conducător politic, Gandhi obţine retragerea britanică şi independenţa Indiei la 15 august 1947.

Gandhi asistă cu durere la diviziunea subcontinentului indian în două state, India şi Pakistan, care consfinţeşte separarea între hinduişti şi musulmani şi care culminează la sfârşitul anului 1947 cu un război civil, ce a costat viaţa a peste un milion de oameni şi a pus pe drumuri şase milioane de refugiaţi. Atitudinea moderată a lui Gandhi în problema scindării ţării a provocat ura unui fanatic hindus, care-l asasinează la 30 ianuarie 1948, în timpul unei ceremonii religioase. Incinerarea sa publică a provocat manifestări extraordinare de doliu popular.


Citat
"A învăţa că în viaţă, mai uşor se poate învinge ura cu dragostea, minciuna cu adevărul şi violenţa cu abnegaţia, ar trebui să fie un element fundamental în educaţia oricărui copil". (Mahatma Gandhi)
"Traieste ca si cum ai muri maine si invata ca si cum ai trai vesnic"(Mahatma Gandhi)
"Ochi pentru ochi, si lumea va deveni oarba"(Mahatma Gandhi)


Sursa

Che Guevara

Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (n. 14 iunie 1928 – d. 9 octombrie 1967) mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che a fost un revoluţionar de stânga, lider al regimului comunist cubanez şi insurgent sud-american.




Tinereţea
S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în localitatea Rosario del Fe, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere. La vârsta de doi ani se îmbolnăveşte de astm. Cu toate acestea, în 1942, la liceu, joacă rugby în echipa şcolii. Reformat din cauza bolii, se ambiţionează să ajungă doctor. În anul 1948 se înscrie la Facultatea de Medicină din Buenos Aires. În decembrie 1951 începe o călătorie prin America Latină. În ianuarie 1952 ajunge în Chile, unde descoperă mizeria în care trăiau minerii din nordul ţării. Merge mai departe, în Peru, în Amazonia, în Columbia, în Venezuela. Revine acasă complet schimbat. Descoperise marile inegalităţi din America Latină, tragica viaţă a indienilor, aroganţa militarilor.

După ce îşi ia diploma în medicină (12 iunie 1953) pleacă din nou: Bolivia, Peru, Ecuador, Guatemala. La 27 iunie 1954, preşedintele cade victimă unui puci militar.

Rămâne în Guatemala până în septembrie 1954, apoi pleacă în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlneşte pe Fidel Castro. În această perioadă e supranumit Che. În cadrul antrenamentelor care au precedat debarcarea în Cuba, Che a practicat karate şi alpinism, escaladând vârful Iztaccihuatl, care măsura peste 5.000 de metri.

Cuba
Pentru meritele sale, Castro îi dă lui Guevara gradul de Il Comandante, cel mai înalt din cadrul gherilei, şi îi conferă, la 29 de ani, Steaua José Martí, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră. Această imagine a revoluţionarului cu beretă şi stea va deveni celebră în lumea întreagă, datorită fotografului cubanez Alberto Korda, autorul acesteia.

După cucerirea puterii, la 9 ianuarie 1959, primeşte cetăţenia cubaneză, printr-o lege specială.

Che Guevara devine în 1959 comandatul închisorii Cabana. Timp de sase luni, între 2 ianuarie şi 12 iunie 1959 au fost executaţi acolo cel puţin 156 de prizonieri, în majoritate politici. Documentele vremii, inclusiv declaraţii confidentiale facute de Guevara, sugerează chiar câteva mii de victime.

La 26 noiembrie 1959 e numit director al Băncii Centrale a Cubei, iar mai târziu devine ministrul industriilor. Activ în reorientarea economiei cubaneze pe modelul centralizat sovietic. Se împrieteneşte cu Jean-Paul Sartre şi cu Simone de Beauvoir, participă in primăvara lui 1960, la un miting de protest împotriva aruncării în aer a unei nave franceze care transporta arme.

Sovieticii
Trimis de Castro prin lume, Guevara pledează pentru radicalism total în lupta împotriva imperialismului yankeu. El lansează faimosul îndemn antiamerican: "Să creăm noi Vietnamuri!". În 24 februarie 1965, la Alger, ţine un discurs care va deranja enorm Moscova. Ţările socialiste sunt atacate violent, pentru că sacrifică lumea a treia pe altarul intereselor lor egoiste. URSS-ul este ţinta principală iar Castro primeşte reproşuri de la Kremlin. La întoarcerea în Cuba, după discuţii între Castro şi Guevara, Che nu mai apare în public. Pleacă în Africa, în Congo împotriva lui Mobutu. Înainte de a pleca în Congo, îi lasă o scrisoare lui Castro, rugându-l s-o dea publicităţii, după moartea sa. Fidel însă, dă citirii scrisorii la televiziunea cubaneză în 3 octombrie 1965, în timp ce-i stă alături, soţia lui Che, Adelaida March. Aventura din Congo se sfârşeşte dezastruos. În decembrie 1965, părăseşte Africa. Slabit, cu crize de astm, bolnav de paludism şi dizenterie, se întoarce în Cuba, de unde plănuieşte o nouă aventură, de data asta în Bolivia.

Bolivia
Aventura în Bolivia se anunţa sinucigaşă. Aici, armata era bine antrenată iar Partidul Comunist Bolivian nu intenţiona să-l ajute. În noiembrie 1966, Che ajunge în capitala boliviană, după ce a trecut prin Praga, Moscova, Paris. Se îndreaptă spre regiunea forestieră Nancahuazu, pentru a forma o şcoală de gherilă. Lipsit de sprijinul localnicilor, înconjurat de nişte novici, la 8 octombrie 1967, grupul lui Che este capturat. Che Guevara este executat o zi mai târziu, la 9 octombrie 1967.


Cărţile lui Che Guevara
Los viajes sudamericanos (Călătoriile sud-americane)
Pasajes de la Guerra Revolucionaria (Momente din lupta revoluţionară)
Guerra de Guerillas (Războiul de gherilă)
Guerra de Guerillas: Un metodo (Războiul de gherilă: o metodă)
El socialismo y el hombre en Cuba (Socialismul şi omul în Cuba)
Diario de Bolivia (Jurnalul bolivian)


Sursa

Grigori Rasputin

Grigori Efimovici Rasputin (în limba rusă Григо́рий Ефи́мович Распу́тин) (10 ianuarie 1869 – 16 decembrie (stil vechi)/29 decembrie (stil nou) 1916) a fost un mistic rus care a avut o mare influenţă asupra familiei ultimului ţar al dinastiei Romanov. Rasputin a jucat un rol foarte important în viaţa ţarului Nicolae al II-lea, a ţarinei Alexandra şi a unicului lor fiu, ţareviciul Alexei, care era suferind de hemofilie.

Rasputin a fost denumit şi Călugărul nebun, în ciuda faptului că el nu a fost niciodată călugărit şi nu a ţinut niciodată secret faptul că era căsătorit. Este posibil să fi fost stareţ al congregaţiei religioase nerecunoscute oficial a hlîstilor şi despre el se credea că este vindecător care folosea puterea credinţei. El este unul dintre cele mai controversarte personalităţi ale secolului al XX-lea, deşi, în zilele noastre, Rasputin este văzut de cei mai mulţi istorici ca un ţap ispăşitor. El a jucat un rol minor, dar spectaculos, în prăbuşirea dinastiei Romanov.

Data de naştere a lui Rasputin nu este cunoscută cu certitudine, cea mai des amintită fiind cea de 10 ianuarie 1869. Datele avansate de mulţi cercetători şi de numeroşii lui biografi sunt cuprinse între anii 1863 şi 1873.







Asasinarea şi legendele care o înconjoară

Legendele cu privire la asasinarea lui Rasputin sunt poate mai bizare decât cele despre viaţa sa neobişnuită. Odată ce au decis că influenţa lui Rasputin asupra ţarinei îl făca prea primejdios pentru Imperiu, un grup de nobili l-au momit pe acesta în palatul conducătorului complotiştilor, Prinţul Felix Iusupov. Aici, Rasputin a fost ospătat cu prăjituri şi cu vin în care fusese pusă o anumită cantitate de cianură. Conform poveştilor spuse după moartea sa, Raputin nu a fost afectat de otravă, (cantitatea de cianură folosită fiind suficientă pentru uciderea a şase persoane). Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, Iusupov s-a dus după un revolver, cu care l-a împuşcat pe Rasputin în piept, acesta din urmă căzând la pământ. După o jumătate de oră, când Iusupov a revenit să verifice cadavrul, (sau după alte versiuni, când a venit să-şi ia haina din cameră), Rasputin a sărit în picioare şi l-a atacat pe prinţ, care a fugit să-şi anunţe prietenii despre incident.

Rasputin s-a repezit împleticit către poarta palatului, amenintând că-i va denunţa ţarinei pe toţi conspiratorii. Un alt glonţ l-a nimerit pe fugar, care s-a prăbuşit în zăpadă. Conspiratorii l-au lovit cu bâtele, după care l-au aruncat în râul Neva, uitându-se la el cum se scufunda, satisfăcuţi că, până la urma, "Inamicul Statului" era mort.

După trei zile, trupul lui Rasputin – otrăvit, împuşcat de două ori şi bătut – a fost pescuit din râu şi autopsiat. Cauza morţii a fost stabilită că a fost înecul. Braţele lui au fost găsite în poziţie verticală, ca şi cum ar fi încercat să se elibereze de legăturile cu care fusese imobilizat.


sursa - wikipedia.org